Povești de succes!


Ema


Bună! Numele meu este Ema şi în luna octombrie am apelat la Lioara pentru a scapă de kg în plus. Am mai încercat şi înainte să slăbesc, dar nu reuşeam mai mult de 3-4 kg pe care dacă nu eram "atentă" le puneam înapoi.

Cu ajutorul ei am reuşit să slăbesc 9 kg în mai puţin de 2 luni şi apoi să mă menţin. M-am obişnuit să mănânc la ore fixe, să consum cât mai multe fructe şi legume şi să mănânc cât mai sănătos. Chiar dacă la început a fost greu să renunţ la vechiul stil de viaţă, pe parcurs m-am obişnuit şi mă bucur că am luat decizia de a apela la ea!

Descoperă cele mai noi Testimoniale


Fam. Găvruța

O familie frumoasă şi fericită! Nu a fost o întâlnire a noastră în care să nu existe din partea lor un zâmbet, care face cât o mie de cuvinte. BUCURIA pe care o vedeam în ochii lor mi-a luminat cabinetul. O dietă în cuplu care a funcţionat perfect: în doar 3 luni Corina a reuşit să slăbească 14 kg, iar Vasile 15 kg. Felicitări şi haideţi să vedem micuţa lor poveste...

"Bună ziua, numele meu este Corina Gavruța, în urmă cu 3 luni eu şi soțul meu Vasile Gavruța, în urmă unor probleme de sănătate ne-am hotărât să apelăm la un nutriţionist pentru a ne ajută să scăpăm de acele kg, care ne creau multe probleme
- tensiune ridicată
- dureri articulare
- dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de zi cu zi

După multe încercări am ajuns la concluzia că avem nevoie de un ajutar. Atunci am apelat la dna Lioara Ciugudean, un om deosebit care cu mult drag, cu multă atenţie şi răbdare ne-a învăţat să alegem o viaţă sănătoasă.
În urma acestei experienţe am reuşit să dobândim acele cunoştinţe atât de importante penru noi.
În decurs de 3 luni eu am reuşit să slăbesc 15 hg, iar soţul meu 14 kg, după o luptă nu uşoară, dar foarte folositoare.
Deci, apelaţi cu indredere la un om plin de viaţă, cu un carater plăcut şi o voce caldă, un om minunat.
Mulţumesc, Lioara Ciugudeanu!"


Alexandra Forogau

Povestea mea a început în urmă cu câteva luni în urmă, când am luat decizia de a încerca să îmi schimb stilul de viaţă şi nevoia disperată de a slabi, am încercat cu unele diete, reuşeam 1-2 săptămâni să ţin dietă pe urmă iar mă lăsăm pradă poftelor. Într-o zi eram la muncă şi cineva a venit la birou care avusese probleme cu greutatea şi reuşise să slăbească 15 kg cu ajutorul Lioarei. M-a sfătuit ca pentru binele meu şi pentru sănătatea mea ar fi bine să apelez şi eu la ea. I-am cerut unele detalii, şi am hotărât să merg şi eu la nutriţionist, aşa am ajuns să o cunosc pe Lioara. Prima săptămâna mi-a fost foarte greu să respect sau mai bine zis să accept să mănânc la ore fixe, să mănânc totul cântărit, credeam că nu o să fiu capabilă niciodată să respect meniul, dar am avut încredere că alături de ea o să reuşesc.

Meniul dat de Lioara a fost de-a dreptul delicios, chiar neaşteptat de bun şi săţios. După prima săptămâna nu au întârziat să apară şi rezultatele foarte bune, m-am ambiţionat şi mai tare şi chiar a început să îmi placă să îmi pregătesc mesele şi să am grijă de mine. Cel şi el mai mult m-a ajutat Lioara în tot acest timp cu sfaturile pe care mi le-a dat și sprijinul moral de care chiar aveam nevoie, am învăţat că nu merită să distrug totul pentru o bucată de ciocolată sau pentru o felie de tort, pentru că zahărul era ca şi un drog pentru mine odată ce mâncăm o bucată de ciocolată organismul meu cerea tot mai mult şi mai mult, doar îmi făceam rău mie. Pe întreaga durată a dietei nu am simţit lipsa de absolut nimic, nici de dulce spre surprinderea mea, am primit înlocuitor delicioşi fără calorii multe şi fără zahăr. Am învăţat că se poate trăi sănătos și chiar nu costă o avere toată treaba asta, să îmi schimb stilul de viaţă, să renunţ la produsele care îmi făceau rău atât din punct de vedere al aspectului fizic, cât şi din punct de vedere al sănătăţi mele. Starea mea de spirit este cu totul altă şi mă simt mult mai uşoară cu -12 kg.

Alături de Lioara am învăţat să îmi recapăt încrederea în mine şi să reuşesc să scap de kilogramele nedorite, a fost cea mai bună decizie din viaţă mea momentul în care am apelat la ajutorul ei! Şi credeţi-mă a meritat tot efertoul! Îţi mulţumesc din suflet pentru tot ajutorul şi pentru tot sprijinul oferit, eşti o persoană minunta!


Carmen Szilagyi

La începutul acestui an, mi-am dat seama că este necesar să-mi fac ordine în modul de alimentaţie. Spre norocul meu, am apelat la Lioara Ciugudean care mi-a prezentat programul unei diete. Aşadar, am început să-l aplic, cu rigorozitate, sub supravegherea săptămânală a Lioarei.
Nu după mult timp au început să şi apară rezulatele. Am început să mă simt mult mai bine, să scap de kilogramele în plus.

Totodată greutatea corporală s-a stabilizat şi se menţine în limitele prescrise pentru un corp sănătos.
Am slăbit în 3 luni, -17 kg, aveam 92 kg iar acum am ajuns la 75 kg, şi îmi doresc să mă menţin. M-am obişnuit cu acest sistem de alimentaţie şi mă simt foarte bine.
Important este să ai încredere în program şi să ai voinţă în al respecta corect.

Îi mulţumesc foarte mult Lioarei pentru ajutorul oferit."


Vlad Popovici

Am decis să apelez la un specialist în ceea ce privește alimentația și stilul de viață pentru că acumulasem câteva kg în ultimul timp și nu mă simțeam bine în pielea mea. Îmi era mult mai greu să fac orice activitate și mă simțeam secat de energie.

Mulțumită lui Lioara am reușit să mă pun din nou pe calea cea dreaptă, să ajung la un stil de viață sănătos și echilibrat și asta într-un timp foarte scurt (3 săptămâni ca să fiu mai exact). Nu a fost nevoie de un efort foarte mare din partea mea. Tot ce am avut nevoie a fost un orar bun, o alimentație corespunzătoare și un pic de ambiție.
Nu aș fi reușit să fac toate astea și pot să spun că am învățat și unele lucruri noi benefice organismului.

Mulțumesc mult Lioara pentru ajutor.


Anamaria Meheș

„Bună. Sunt Anamaria.

După lungi încercări de slăbire cu pastile miraculoase găsite la grămadă pe internet fără nici un efect şi probabil nici sănătoase, antrenamentul personal care fără o dietă sănătoasă nu a dat rezultatele aşteptate, am constatat că eram predispusă la unele probleme de sănătate şi m-am pus mai serios pe gânduri. Am hotărât împreună cu soţul meu să mergem la Lioara deoarece am văzut rezultatele muncii ei la un prieten de familie. Soţul meu fiind neîncrezător deorece iubeam mâncarea şi în special DULCIURILE. Mi-am făcut programare la Lioara. Foarte primitoare şi drăguţă fapt ce m-a făcut să o plac din prima. A ţinut cont de orarul meu, poftele mele, limitele mele. Pe parcursul dietei am avut şi unele escpade, fiind în excursie la Arieşeni, astfel mirosul îmbietor de kurtos kalacs nu m-am limitat la unul ci am mâncat 3 zile la rând, dar Lioara a făcut faţă şi cu asta!

Pe parcursul acestei diete am mâncat foarte multe mâncăruri care am crezut că nu le voi mânca niciodată în viaţă mea şi chear mi-au făcut bine (totul este în creierul nostru: nu-mi place, nu pot mânca aşa ceva). În urmă acestei diete am realizat că natură ne oferă o diversitate de legume, fructe, seminţe şi altele. Acest lucru m-a făcut să descopăr o altă latura a mâncării. Şi în prezent iubesc mâncarea la fel de mult dar cea sănătoasă.

Bineînţeles m-a ajutat foarte mult soţul meu: prezent la fiecare şedinţa, am mers împreună la cumpărături şi chiar am gătit împreună. A observat că sunt mai fericită, mai sănătoasă, mai plină de viaţă.

Îi Mulţumesc Lioarei pentru ajutorul oferit şi nu cred că e nevoie de o recomandare deoarece imaginile vorbesc de la sine.”


Oana Cristina

""Mulţumesc Liorara, mulţumesc tare mult... pentru încurajarea şi încrederea ce mi-ai acordat-o încă de la prima noastră întâlnire. Recunosc că am apleat la Lioara în urmă unor crize de colecist care în ultimul timp nu mai îmi dădeau pace. Aveam senzaţie de foame dar nu mai putem să mănânc... simţeam şi starea de oboseală fizică.
Astfel am sunat-o pe Lioara, iar în urmă discuţiilor noaastre am luat hotărârea pe loc că trebuie să fc ceva pentru sănătatea mea. Acum îmi este tare bine, nu mai am nici un fel de problema, din contră simt o energie şi o stare de bine. Nu am renunţat nici la plăcerile mele... dulciurile în special, ştie ea... din contră mănânc şi pizza (lucrez în acest domeniu). Adică mănânci de toate, cu limită dar nu faci "greva foamei". Eu consider că asta reprezintă o dorinţa a fiecărei persoane de a se simţi bine cu ea însuşi. Toate aceste lucruri frumoase din viaţă mea i se datoareaza şi Lioarei care... face minuni :D. Abia aştept urmatoara vizită :D Ştii de ce??? Cântarul pe care îl uram, astăzi a devenit prietenul meu numărul 1. Cu incedere o recomand pe Lioara. Te pup Lioara, şi încă o dată mii de mulţumiri pentru încrederea dată şi pentru starea mea de sănătate şi spirit din acest moment."

Oana a reuşit pe parcursul a celor 6 săptămâni următoarele schimbări:

  • - 10 kg
  • procentul de grăsime : 32,5% la 24,8%
  • grăsimea viscerală: de la o valoare de 4 la o valoare de 2
  • vârstă metabolică : 40 de ani - 21 ani
  • masă musculară de la 64% la 71,3%

Bodea Vlad Alexandru

"Am avut plăcerea de a o cunoaşte pe Lioara în această vara, după care am contactat-o pentru consiliere deoaerece nu eram mulţumit de cum arătăm şi recomandările m-au făcut să apelez cu încredere la ea. De-a lungul vieţii mele, am încercat mai multe moduri diferite de a pierde din greutate, şi nu am reuşit nicicum. Cu programul Lioarei am învăţat cum să înţeleg alimentele şi modul în care corpul meu reacţionează cu aceste alimente. Lioara nu a limitat obiceiurile alimentare, dar mi-a arătat cum să le combin sănătos şi a introdus lucruri sănătoase, delicioase şi plăcute gustului meu în dietă mea. De asemene ea mi-a recomandat ce alimente să mănânc şi să abordez un stil de viaţă mai sănătos. Datorită ei astăzi sunt mulţumit de felul în care arăt şi voi păstra cu stricteţe recomandările şi lucrurile care mi le-a spus la orele de consiliere. Pentru mine a contat foarte mult faptul că am învăţat să mănâncă regulat la ore fixe şi să fac regulat sport ."
Şi iată ce a reuşit Vlad în decursul a 5 săptămâni:

  • - 8 cm la abdomen
  • Procentul de grăsime de la 26% la 21,8%
  • Masă musculară a crescut de la 70,4% la 74,5%
  • Vârstă metabolică de la 39 de ani la 31 de ani
  • Hidratarea s-a modificat spectaculos de la 49% la 54,8%
Şi povestea va continua...


Cristina Ioana

Vârsta : 17 ani
Greutate inițială : 74,3kg
Greutatea actuală : 57,6 kg
Procentul de grăsime inițial : 34%
Procentul de grăsime actual : 23,4%


“Că orice femeie, kilogramele în plus ne dau dureri de cap. Am aflat de Lioara în urmă cu aproape 4 luni, prin diverse recomandări şi având în vedere că aveam probleme cu greutatea am început întâlnirile cu ea. Începutul a fost puţin mai greu, pentru mine asta însemnând prima săptămâna. Perioada de acomodare cu meniul se instaurează repede, deoarece meniurile sunt diversificate.
La început, eram foarte neîncrezătoare în mine şi în ceea ce pot, dar acum, după 4 luni de dietă mi-am dat seama că prin ambiţie şi dorinţa se ajunge la reuşită mai ales atunci când primeşti susţinere şi vorbe frumoase. Fiecare cuvânt de laudă, fiecare kilogram în minus te ambiţionează să vrei cât mai mult şi să nu vrei să dai înapoi.
După cele 16 kilograme date jos, mă simt un om nou, o persoană diferită, mă simt mai bine im pielea mea şi mă privesc în oglindă cu alţi ochi! Îi dăruiesc Lioarei mulţumirile şi afecţiunea mea şi o recomand din inima deoarece e o persoană de milioane şi datorită ei am ajuns la reuşită!!!“

“Rețetele primite m-au motivat foarte mult dearece sunt foarte gustoase. Meiul, quinoa, orezul sălbatic, broccoli sunt doar câteva din mesele care m-au încântat fiind foarte sățioase și bune la gust, dat fiind faptul că in grame, părea foarte puțin“
“O rețetă care, după părerea mea este una din cele mai complexe, a fost drobul de curcan, deoarece conținea piept de curcan, legume, ouă, ceea ce a ajutat la diversificarea meniului și ajutându-mă sa ințeleg că și mâncarea dietetică poate fi foarte gustoasă și ușor de preparat “


Carmen

Odată cu maturizarea, vin multe responsabilităţi, probleme şi lucruri pe care trebuie să le rezolvăm cât mai urgent. Astfel, mulţi dintre noi uităm să preţuim sănătatea şi ce e bun pentru organismul nostru. Aşa am ajuns şi eu să neglijez acest lucru foarte important şi să pun multe kilograme în plus, pe care le-am ignorat până într-o zi, când m-am uitat în oglindă şi am decis că trebuie să fac ceva pentru mine. O prietenă mi-a recomandat-o pe Lioara, iar acesta a fost unul din cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat.

Lioara, îţi mulţumesc din suflet că m-ai ajutat să mă simt din nou bine, să mănânc sănătos şi să nu uit că şi sportul e o parte importantă din viața mea. După 5 luni grele şi aproape 25 de kg mai puţin, mă simt ca un om nou şi lucrul acesta nu se poate cumpără cu toţi banii din lume!


Gabriela Valcan

În urmă cu un an, eram o persoană care mânca foarte dezorganizat, care nu ştia cum să combine alimentele. Într-un moment de cumpăna al sănătăţii mele am cunoscut-o pe Lioara, cea mai bună nutriţionista din Oradea sau poate chiar din ţară, care pe parcursul celor 7 luni şi jumătate de dietă, nu doar că m-a învăţat să mănânc correct şi sănătos, dar mi-a devenit şi o bună prietenă.

Prin faptul că Lioara este o persoană pe care te poți baza, în ea am avut un sprijin pe tot parcursul dietei, cât și în menținere.
Înainte cu un 1 an eram o cu totul altă persoană din toate punctele de vedere! Persoană pe care nu mi-aş mai dori-o!! Nu pot să spun că eram o persoană gurmandă, dar datorită faptului că muncesc în medie 10-14 ore zi, eram o persoană dezorganizată, nu luăm micul dejun şi prânzul, iar seară mâncăm tot ce apucăm.

În urmă cu 1 an, în momentul în care am început regimul, cântăream 106.60 kg iar în prezent cântăresc 62 kg, datorită faptului că am învăţat de la cea mai bună nutriţionista şi prietenă, Lioara Ciugudean, pe care o respect şi o stimez şi căreia îi mulţumesc. Nu doar faptul că acum cântăresc cu mult mai puţin decât în trecut, dar şi faptul că am învăţat să am o alimentaţie sănătoasă mă face să mă simt foarte bine, sunt sănătoasă şi am mult mai multă energie. Toţi cei care doresc să aibă o viaţă mai sănătoasă, sau să slăbească o pot contacta pe Lioara Ciugudean cu toată încrederea!
Gabriela


Paul Vlad

 

"Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm!" Aceste cuvinte le-am auzit in urma cu 4 luni de la nutritionista mea Lioara Ciugudean, au fost o încurajare pentru mine la început de "drum". Înainte cu 4 luni eram altă persoană, din toate punctele de vedere! Persoana care nu mi-as mai dori-o! Eram persoana care nu aprecia viața sănătoasa si starea de "bine-energic" a organismului, pana intr-o zi , când am hotărât o schimbare in viața mea asistata de o profesionista pe care atunci nu o cunosteam. Start-ul meu alături de Lioara Ciugudean, care mi-a fost alături in toate detaliile a început in urma cu 4 luni când aveam 130kg. In prezent mă declar cel mai fericit si mai sănătos , ajungand la 88kg , doar cu ajutorul nutriționistei mele Lioara, pe care o apreciez si o respect pentru tot ceea ce a făcut pentru mine cat si pentru munca ei de a "salva" vieți."


Alexandru Tobias

"Datorită celor 115 kg care nu mă făceau să mă simt bine în pielea mea și vieții haotice în ceea ce privește alimentația, am ajuns la doctor cu probleme de sănătate. Acest doctor mi-a recomnadat un regim, în locul unei operații. Așa am ajuns la Lioara. Auzisem de ea de la o cunoștință care slăbise cu ajutorul ei 30 kg.

Perioada în care am reușit să slăbesc 21 de kg a fost de două luni și o săptămână. A fost o perioadă nu atât de dificilă pe cât părea, o perioadă în care am început să mă simt mai bine în pielea mea, o perioadă în care am învățat să mănânc sănătos și echilibrat și o perioadă în care am ajuns să beau mult mai multă apă de cât credeam că sunt capabil. Acum mă simt foarte bine și acest lucru este datorat ajutorului acordat de Lioara, căreia îi mulțumesc!"


Oana Farm

"Nu am fost niciodată o persoană slabă, însă uitându-mă în urmă pot spune că acum arât bine. Mâncatul haotic, mersul cu maşină şi somnul dezordonat m-au făcut să ajung la 85kg la cei 34 de ani ai mei. După naştere am tot încercat diverse diete, slăbeam 3kg puneam înapoi 5. Căutăm ceva să mă motiveze, cu toţii ştim care e mâncarea nesănătoasă şi care ne îngraşă, însă nu reacţionăm până când fie e prea greu şi prea mult de slăbit şi ne pierdem speranţa. Am întâlnit-o pe Lioara. Menţionez că locuiesc la 70 km de ea şi totuşi nu am renunţat. Văzând cum încep să dispară kg şi să mă simt din ce în ce mai bine, lucrul asta m-a motivat şi mai mult. Am dus-o şi pe mama (63 ani).

Lioara îţi schimbă gândirea, te manipulează psihologic, iar eu exact de asta aveam nevoie. N-a fost uşor dar nici extrem de greu, în plus începi să te simţi mândră de faptul că te-ai ţinut de anumite principii. În timp începi să înveţi să-ţi prepari singură mâncarea (Lioara îţi oferă şi modul în care trebuie să le prepari). Dacă descoperi că mâncarea sănătoasă e chiar bună, atunci îţi va fi mult mai uşor să continui în acelaşi stil. După aproximativ o luna şi ceva am reuşit să slăbim (eu şi mama mea) vreo 12 kg şi ne simţim excelent. Lioara îţi organizează viaţă, apare însă o perioda în care stagnezi, e normal. Atunci e momentul să aplici planul B: sportul! La început pare epuizant, apoi e din ce în ce mai uşor. Crezi că nu ai timp, dar să fim serioase. Chiar nu găsim 40 de minute? Trebuie să introducem în programul nostru şi sportul, aşa cum introducem mâncatul. Ar trebui să fie ceva instinctiv, un stil de viaţă, să nu-l considerăm o pacoste. Cam atât am avut eu de împărtăşit. Mulţumesc Lioara că ai apărut în momentul când aveam mare nevoie de ţine!

Descoperă toate testimonialele

Privacy Policy Settings