Din inimă pentru trup!

Energie, perseverență, muncă și multă încredere în sine! Dacă ar fi să o caracterizăm în câteva cuvinte pe Lioara, cu siguranță s-ar regăsi și trăsăturile menționate mai sus.

Iubirea față de ceea ce faci, față de pasiunea ta și față de oamenii care te înconjoară poate să fie dăruită sub diferite forme. Lioara a ales să-și arate dragostea față de ceea ce face și față de cei din jur prin promovarea unui stil de viață sănătos, prin schimbarea obiceiurilor mai puțin bune ce le au oamenii și prin propriul exemplu.

Munca, după cum am menționat mai sus, este un element fundamental ce o descrie pe Lioara. Începând cu vârsta de 16 ani a început să își câștige o parte din banii de buzunar, urmând ca în timpul facultății – a studiat la Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice –, să-și descopere drumul ce astăzi îl urmează, și anume acela înspre întreținerea corporală. Drept urmare, a urmat un curs de Instructor Fitness și Aerobic, câștigând experiență în acest domeniu timp de 4 ani și oferind șansa oamenilor ce făceau sport la sala GYM MAR STRONG și NRG, să își recâștige încrederea în sine și în propriul fizic.

Iar pentru că o viață sănătoasă nu înseamnă doar sport, și-a completat experiența în domeniul sănătății în anul 2013, urmând specializarea de Tehnician Nutriționist la Masterclass, București.

Timpul a trecut, pregătirea a fost realizată, astfel de doi ani dă maximul pentru cariera sa de nutriționist, susținând și monitorizând mai mult de 500 de pacienți – rezultatele fiind pe măsură!

Ceea ce ne definește pe noi ca și oameni, probabil, este și abilitatea nostră de a colabora, implicând un demers de creștere profesională, personală și/sau spirituală. Așadar, în prezent Lioara este partenera mai multor săli de fitness, restaurante, cofetării, cafenele și magazine naturiste, preluând rolul de consultant. Munca nu s-a oprit aici, elaborând meniuri hipocalorice pentru restaurantele: Taverna, Tranzit și Impero, de asemenea și un meniu pentru cafeneaua Ristretto, a cărui denumire este: Smoothies by Lioara.

Numărul colaborărilor continuă să crească iar alături de Lioara i se alătură și „Din Grădină” și cofetăria „Sweet Magnolia”. Calitățile de speaker și consultant în nutriție, și le testează și cu ajutorul noii colaborări începute cu Forever Living Products. Dar, probabil cea mai importantă colaborare este cea avută alături de Camelia Sucu pentru programul ICONIC DETOX, elaborând împreună meniuri de detoxifiere în Vestul țării.

Iar, pentru ca performanțele să apară, este nevoie de consecvenţă! Astfel, pe lângă activitățile zilnice dedicate nutriției, Lioara este inițiatoarea evenimentului: Caravana Sănătății, dorind ca pe viitor să devină o tradiție în Oradea.

Bineînțeles, tot acest demers în lumea nutriției necesită o pregătire constantă, astfel Lioara se pregătește să urmeze un Master de Nutriție la Univesitatea Babeș Bolyai din Cluj!

Cu siguranță, Lioara va evolua într-un mod impresionant aducând o schimbare pentru toți cei interesați în a aborda un stil de viață sănătos, și nu numai!

Descoperă rețetele pregătite pentru tine